Mike Godoroja readuce, în actualitate, discul de vinil

Mike Godoroja continuă să-și pună arta în slujba publicului, așa cum o face, deja, de 25 de ani.

Artistul și-a păstrat esența stilului pe care reușește, an de an, piesă cu piesă, să-l pigmenteze în elemente din zona modernului, reușind astfel să se păstreze actual și, în același timp, în perfect acord cu esența începutului.

De această dată, Mike Godoroja își propune ca foarte curând să lanseze un disc de vinil pe care se va putea asculta muzica nouă, compusă de el în anii aceștia, format care să readucă publicului emoția ascultării old-school. De altfel, vinilul îmbracă haina emoției pure în sufletul artistului Mike Godoroja, datorită faptului că el însuși este un iubitor al acestui fel de ascultare și, deseori, vorbește în spațiul public despre primul său contact cu vinilul.

„Primul disc cu Zeppelin a apărut în viața mea în anii ’80, pe când eram în clasa a X-a şi, după ce am luat “virusul”, ascultând pe casete Led Zeppelin I și III, văzând apoi la colegii mai mari aceste albume cu coperțile lor minunate, mi-am dorit și eu un vinil. Asta nu era o sarcină chiar uşoarǎ în acei ani, pentru că, în primul rând, trebuia să fac rost de suma de 250 – 300 lei, pentru a putea cumpǎra un album folosit, sau chiar hǎrtǎnit de-a dreptul. Un album nou putea ajunge chiar la 400 lei, aceste sume fiind foarte mari pentru acea vreme chiar şi pentru un om care muncea şi avea un venit constant. Eu eram doar un elev și misiunea asta pǎrea de-a dreptul imposibilǎ, ai mei neputând susține financiar pasiunea mea pentru muzicǎ. Ȋn magazinele româneşti, se gǎseau albume foarte bune de muzicǎ clasicǎ, dar rockul lipsea cu desavârşire, puținele exemplare dispǎrând înainte sǎ ajungǎ pe rafturi. Prețul unui album era extrem de accesibil, în jur de 25 de lei, dar un album cu Phoenix, de exemplu, îl puteai cumpǎra de pe piața neagră cu 200 de lei. Era, deci, un hobby extrem de costisitor, dar era pasiunea noastrǎ şi nimic nu ne putea împiedica să o urmǎm. Primul meu album Led Zeppelin a fost o adevǎratǎ aventurǎ. Eram în fața legendarului magazin Muzica de pe Calea Victoriei în Bucureşti, unde am vǎzut un tip pletos și creț ce aducea cu Ian Anderson, vocalistul trupei Jethro Tull și care avea la subraț o sacoşă burduşitǎ cu viniluri.

Tipul fuma, aparent absent la ce se petrece în jur, iar abordarea lui nu era una uşoarǎ, pentru că nu discuta decât cu cei pe care îi cunoştea şi în care avea încredere. Era logic să se poarte aşa, deoarece, în acei ani, securiştii “mǎturau” centrul Bucureştiului în cǎutare de duşmani ai regimului comunist. Tupeul tinereții şi dorința mea de a-mi cumpǎra primul vinil, m-au fǎcut sǎ-l abordez direct şi să-i spun: ‘Eu nu am niciun album cu Zeppelin. Ȋmi permiteți să cumpǎr și eu unul?’. El m-a privit ciudat și pletele lui rebele m-au contrariat, pentru cǎ, pe acea vreme, toatǎ lumea era tunsǎ ca la armatǎ. Mai târziu, am aflat cǎ, din motive care îmi scapǎ, omului i se permitea să fie acolo şi sǎ arate occidental. Apoi m-a întrebat:

“- Ce ştii tu despre LED ZEPPELIN?”, iar eu i-am raspuns:

“- Am ascultat în concert pe Cristi Minculescu și IRIS cântând “Communication Breakdown”, am ascultat pe casete ”Baby I’m gonna leave you”, “Dazed and Confused” şi vreau şi eu un vinil. ”Sinceritatea mea cred că l-a convins. Trecǎtorii grǎbiți nu ne dǎdeau nicio atenție în timp ce omul mǎ tragea deoparte cu un aer conspirativ spunându-mi cǎ are un album cu Zeppelin foarte uzat, dar care poate fi ascultat, la pretul de 250 lei. Acest disc era “Presence”, însǎ eu doream Led Zeppelin I, II sau III şi i-am spus-o.

“- Eşti cam pretențios la prima ta achiziție, dar iți respect alegerea. Vino sǎptǎmâna viitoare.”

Bineînțeles că timpul a trecut îngrozitor de greu şi la începutul sǎptǎmânii următoare am semnat condica la magazinul Muzica, însă tipul nu era acolo. Am încercat şi în următoarele zile şi sǎptǎmâni, dar omul dispǎruse de pe fața Pǎmântului. Am aflat ulterior, de la bunul meu prieten, Ştefan Pelin, care avea o colecție impresionantǎ de benzi și viniluri, că omul nostru a fost “sǎltat” de Securitate. Acum, de câte ori trec prin fața magazinului Muzica, simt un fior şi imi aduc aminte cum, pânǎ la urmă, am făcut rost de Led Zeppelin I, și cum am luat fuguța tramvaiul 19 pâna acasǎ, dând buzna apoi în camera mea de 11 m pătrați, pentru a pune albumul și a-l asculta în linişte. Eram în lumea Led Zeppelin!”, își amintește Mike Godoroja.